creativitatea

Creativitatea este un proces mental şi social care implică generarea unor idei sau concepte noi, sau noi asocieri ale minţii creative între idei sau concepte existente.
Creativitatea este un concept multidimensional şi se poate manifesta în multiple domenii. Identificarea şi cuantificarea naturii creativităţii constituie obiective dificile. Conceptul de creativitate poate fi definit din perspectiva unor discipline diferite: psihologie, psihologie socială, ştiinţe cognitive, arte, inteligenţă artificială, filozofie, economie, management etc. şi deci la multe niveluri distincte: cognitiv, intelectual, social, economic, artistic, literar etc. Dificultatea definirii creativităţii rezidă în asocierile particulare ale acestui concept cu artele, în natura complexă a creativităţii şi în varietatea teoriilor care au fost dezvoltate pentru a o explica. Mulţi oameni asociază creativitatea în special cu artele: muzica, teatrul, dansul, literatura etc. care sunt deseori denumite "arte creative". Aşa cum s-a precizat mai sus, creativitatea nu este proprie numai pentru arte, ci este la fel de fundamentală pentru progresele din ştiinţe, din matematică, tehnologie, politică, afaceri şi în toate domeniile vieţii cotidiene.
Modele ale procesului de creaţie
Mulţi psihologi consideră creativitatea ca un proces format din faze (etape), parcurse pentru rezolvarea problemelor sau inventarea noilor produse.

Unii experţi resping totuşi concepţia că creativitatea poate fi descrisă ca o succesiune de faze ale unui model. De exemplu, Vinacke (1953) consideră că gândirea creativă în arte nu urmează un model segmentat în faze. Totuşi, astfel de opinii contrare sunt minoritare. În realitate, modelele proceselor creative sunt utile în ghidarea creativităţii şi inovaţiei, însă nu trebuie utilizate prea rigid, într-o succesiune fixă a fazelor, pot exista devieri de la un model, într-o situaţie dată.

Unul dintre modelele timpurii ale procesului de creaţie a fost propus de Graham Wallas (1858-1932),profesor de Ştiinţe Politice la London School of Economics, în cartea sa The Art of Thought (Arta gândirii) (1926)[23]. Modelul propus iniţial de Wallas conţinea 5 faze:

٭Pregătire: este o fază de preparare, când are loc definirea, observarea şi studiul problemei, se adună informaţii şi materiale de bază asupra problemei, pentru a construi o cunoaştere solidă a subiectului (domeniului). Persoana creativă trebuie să cunoască bine domeniul său de specializare, înainte de a se aştepta ca ideile să apară în acel domeniu.

٭Incubaţie: este o perioadă în care problema este lăsată deoparte, pentru o vreme care poate dura minute, săptămâni sau chiar ani.In perioada de incubaţie problema este internalizată în inconştient, după angajarea activă de la început, gânditorul creativ se ocupă de altceva, complet diferit, iar momentele "aha" (care exprimă triumful revelaţiei) vor apărea ca rezultat al gândirii inconştiente.

٭Intimare (avertizare): o fază asociată cu un sentiment care precede deseori intuiţia creativă.

٭Iluminare: noua idee sau viziune creativă apare brusc (ca un "flash") din procesarea inconştientă a informaţiei.In ştiinţă se vorbeşte de "intuiţie",în arte este considerată "inspiraţie". Ideile iluminante pot fi declanşate uneori de diferite experienţe, utilizând metafore, observând natura, ascultând muzică etc. Este o fază misterioasă, dificil de descris.

٭Verificare: în această fază finală, cunoscută şi ca validare, se întreprind activităţi pentru a verifica dacă ideea "fericită" apărută prin iluminare rezolvă într-adevăr problema, dacă este necesară o eventuală eliminare a unor erori sau lacune.

Modelul Wallas a fost prezentat ulterior în patru faze, cu "intimarea" considerată ca o sub-fază. Împărţirea pe faze a procesului de creaţie a fost în general acceptată de cercetătorii ulteriori, cu unele modificări ale denumirilor sau numărului fazelor. Totuşi,este de menţionat că modelul Wallas nu este absolut original,ci îşi are originea în conferinţa susţinută de matematicianul Henri Poincaré în 1908 la Institutul General de Psihologie din Paris, despre "Creaţia matematică".[8].H.Poincaré descrie procesul de creaţie (în matematică) prin succesiunea a două faze: a) combinarea elementelor de cunoştinţe (în gândirea inconştientă); b) alegerea ulterioară a combinaţiilor bune.

Rolul gândirii inconştiente a fost relevat de Henri Poincaré care afirma că iluminarea este un "semn manifest al unei activităţi inconştiente anterioare, îndelungate" care apare după o perioadă de odihnă. In opinia sa, cea mai mare parte a creativităţii apare în subconştient, unde mintea "alege" acele combinatii care sunt fructuoase, după care urmează o perioadă de activitate conştientă.